
Cei doi fii ai lui Ion Dolănescu au de împărţit încă o casă a regretatului interpret. Reporterii Click! au mai descoperit o proprietate a artistului care urmează să fie împărţită de Ionuţ şi Dragoş. Casa se află în apropiere de centrul Capitalei şi este încă în litigiu.
Ion Dolănescu a cumpărat casa de pe strada Popa Petre (sector 3) cu suma de 10.000 de dolari, de la un anume Florea Cotigă. Cum nu se puteau face documente oficiale la acea vreme, casa fiind luată de la ICRAL în baza Legii 112, cei doi s-au înţeles ca în anul 1997 să finalizeze documentele.
Însă, în momentul în care maestrul i-a cerut vânzătorului să meargă la notar, acesta a refuzat. Mai mult, fiul celui care a vândut proprietatea a reuşit să obţină evacuarea lui Dolănescu de pe proprietate. Asta se întâmpla anul trecut. Dolănescu închiriase imobilul cu două camere unor tineri studenţi, de la care încasa două sute de dolari lunar.
“Eu îi luam banii de chirie lui Dolănescu. Era om bun, la fiecare rată îmi dădea şi mie două sute de lei. Casa este de drept a lui, dar Cotigă nu vrea să mai facă actele. Aici stă acum fiul lui, care a făcut împrumut la bancă să renoveze casa. Cine ştie ce se va întâmpla. Înainte să moară, mi-a dat telefon şi mi-a spus că vine să-i evacueze. Nu a mai apucat, săracul”, ne-a spus Aurica Irimescu, una dintre vecinele regretatului artist.
În aceeaşi curte mai stau încă cinci familii, iar mai mulţi vecini ne-au relatat că bunurile lui Dolănescu - fotolii, canapele, perdele şi chiar tablouri - au fost înstrăinate fără acordul artistului.
La acest moment, proprietatea este evaluată la aproximativ 50.000 de euro. Ieri, la Judecătoria Sector 2, a avut loc un nou termen al procesului de succesiune dintre Ionuţ şi Dragoş, în faţa instanţei prezentându-se doar cel din urmă, însoţit de mama sa, venită special din Costa Rica pentru proces. “Am venit să-mi apăr copilul de Maria Ciobanu”, a spus Margarita Valenciano. Procesul s-a amânat.
Dragoş şi Ionuţ se bat pe o avere uriaşă
Miza scandalului dintre Dragoş şi Ionuţ Dolănescu este uriaşă, pentru că regretatul solist a agonisit o avere estimată la două milioane de euro. Numai bunurile imobiliare reprezintă aproape jumătate din această sumă.
Cei doi fraţi vitregi au de împărţit un apartament în Bucureşti, de 220.000 de euro, vila din centrul Capitalei, evaluată la 450.000 €, o casă în construcţie la Perşinari, evaluată la aproximativ 50.000 €, o vilă la Sinaia, de 150.000 €, un teren de 4.700 mp în judeţul Ilfov, evaluat la 300.000 €, 3,4 kilograme de aur, tablouri şi icoane valoroase şi banii proveniţi din drepturile de autor.
Margherita: "Dolănescu a vrut test de paternitate pentru Ionuţ!"
Margherita Valenciano luptă cot la cot cu fiul ei, Dragoş, în speranţa că acesta va reuşi să intre în posesia bunurilor materiale care i se cuvin, în urma decesului lui Ion Dolănescu.
Invitată ieri, la emisiunea „Happy Hour” (Pro Tv), Margherita a făcut o serie de declaraţii menite să-l discrediteze pe Ionuţ, „rivalul” fiului său: „Ion nu era sigur că Ionuţ este fiul lui. Mi-a spus în urmă cu şase ani că ar vrea să facă un test de paternitate. Mi-a spus că Dragoş este fiul lui, pentru că are un suflet bun, ca al lui, pe când Ionuţ este Maria Ciobanu leit şi că nu-i seamănă deloc”.
La sosirea în ţară, primul drum făcut de Margherita a fost la cimitirul Bellu, la mormântul fostului ei iubit: „Am fosta la cimitir la Ion şi nu mi-a venit să cred. Lui Ionuţ ar trebuie să-i fie ruşine, şi-a înmormântat tatăl într-o groapă mică, deşi ar mai fi avut la dispoziţie încă două locuri de veci”, a mai spus aceasta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu